unteatru

DOMENIUL LUPTEI

de Catinca Drăgănescu

Despre spectacol

Din Nepal la Slatina, apoi în sudul Italiei via Bucureşti, de la manufacturat confecţii la lucratul în şaormerie, de la anvelopat blocuri la recrutare, ”Domeniul luptei” urmăreşte povestea unui tânăr asiatic aflat în căutarea soluţiei pentru o viaţă mai bună în Europa.

Spectacolul ia forma unui basm urban şi imaginează povestea ca o experienţă de devenire. Ne aflăm într-o realitate fantastică în care dragonii şi mioarele se întâlnesc la umbra baobabilor şi a lui Ştefan cel Mare. Lansăm o invitaţie tragi-comică la reflecţie şi empatie, provocând spectatorul să-şi imagineze cum se simte lumea pe care am creat-o sub forma unui teatru al conştiinţei. La limita dintre documentar şi ficţional, „Domeniul luptei” este o fabulă a lumii contemporane în care tigri, bivoli şi oameni se luptă pentru a supravieţui.

„Domeniul luptei” este cel de-al treilea spectacol din Trilogia migraţiei – un proiect personal al regizoarei Catinca Drăgănescu. Continuând seria începută de Rovegan (Centrul de Teatru Educaţional Replika, 2016) şi Bun de export (Point Art Hub, 2017).

regie: Catinca Drăgănescu
scenografie: Gabi Albu

light și sound design: Dragoș Mărgineanu

cu: Alex Popa, Nicoleta Lefter,
Valentina Zaharia, Alex Ştefânescu și
Cezar Antal

Despre producător

UNTEATRU este o companie independentă înființată în anul 2010 de către regizorii Andrei și Andreea Grosu. Are ca obiective educația prin cultură, promovarea tinerilor artiști, precum și susținerea lor prin oferirea unui spațiu de creație. De la înființare și până în prezent, portofoliul unteatru cuprinde peste 60 de producții bazate atât pe texte contemporane, cât și pe titluri din dramaturgia clasică, Oferta culturală propusă de unteatru este una variată și nu se limitează strict la producții de teatru. Unteatru găzduiește și concerte, evenimente de artă plastică și decorativă, expoziții de desen grafică, pictură, sculptură, scenografie și ateliere pentru copii.