SHOWCASE
DE ARTE PERFORMATIVE INDEPENDENTE

3-7 NOIEMBRIE 2021

Catinca Drăgănescu

regizoare și dramaturgă
manager cultural și cercetătoare
directoare INDEPENDENT EXTERIOR

INDEPENDENT EXTERIOR își propune să fie o platformă de prezentare și promovare la nivel internațional a artiștilor, creațiilor lor și companiilor sau spațiilor producătoare din zona artelor performative independente din România. Ne aflăm la prima ediție a unui eveniment unic în spațiul autohton și sperăm să impunem o tradiție în acest sens, contribuind la dezvoltarea pieței locale și promovarea artei și artiștilor români pe plan extern.

Contextul pandemic a ridicat în ultimii doi ani dificultăți serioase în ceea ce privește funcția curatorială a întregului sector cultural. Lipsa de predictibilitate a condus la asumarea de riscuri importante în ceea ce privește producția și organizarea de evenimene, precum și la dezvoltarea rapidă a diverse formule digitale sau hibrdide de prezentare. Arta s-a adaptat, e cazul să ne adaptăm și noi. Deși ne-am fi dorit enorm să putem susține evenimente live, cu public în sală, situația sanitară actuală nu ne permite iar întreaga activitate a proiectului a fost mutată în mediul online.

Selecția celor 15 spectacole disponibile pentru vizionare între 3 și 7 noiembrie 2021 este dublată de o serie de evenimente de networking și schimb de experiență între comunitatea performativă locală și specialiștii internaționali. Sperăm să creăm o punte de dialog și cooperare reală, care să se manifeste activ în anii ce vor urma. INDEPENDENT EXTERIOR reprezintă un demers curajos și asumat. Alături de cele peste zece organizații culturale partenere implicate în proiect, Idea77, în calitate de inițiator, lansează un apel semnificativ sectorului cultural în direcția rețelizării și internaționalizării. Reinventarea, inovația, experimentul, regenerarea și dezvoltarea au nevoie de resurse, iar în domeniul artelor performative, orice întâlnire poate deveni resursă, materială sau creativă. În această perioadă de restart general, considerăm că deschiderea spre exterior, spre alte mentalități, perspective și colaborări este cu siguranță nu doar o inițiativă utilă, ci și una necesară.

Raluca Rădulescu

jurnalist, traducator și curator de teatru
curator INDEPENDENT EXTERIOR

INDEPENDENT EXTERIOR este primul showcase de teatru independent românesc și propune o serie de 15 spectacole de teatru și dans, produse și coproduse de tot atâtea companii, festivaluri și spații independente din București, în care sunt implicați artiști tineri interesați de inovație, cercetare, experiment.

 

Teatrul independent are în România o istorie de aproape 25 de ani, în care s-a dezvoltat, a evoluat, s-a maturizat. Au apărut și au dispărut companii și spații indpendente. Cele care au rezistat au devenit o voci puternice în spațiul teatral românesc. În București, numărul teatrele independente este comparabil cu al celor subvenționate, deși dimensiunile sălilor, scenelor și bugetele nu sunt comparabile. Azi, teatrul independent reprezintă o alternativă consistentă la teatrul de stat, concentrat pe conservare, și unde nevoia de reformă este o urgență. În schimb, în teatrul independent, alegerile artistice, forța și coerența propunerilor repertoriale dovedesc clar experiența managerială și energia creatoare acumulate în acest sfert de secol și direcționate în prezent pentru a construi viitorul.

 

Miza pe viitor a stat la baza alegerii celor 15 spectacole, pe lângă criteriile estetice. Am căutat spectacole reprezentative pentru spațiul independent bucureștean, dar care au și potențial internațional și, indiferent de tema abordată, au un mesaj valid pentru orice spectator din anul 2021.

 

În acest moment de criză sanitară, socio-politică și economică mondială, prezența unor spectacole precum Capete înfiebântate 2020 de David Schwartz sau Domeniul Luptei de Catinca Drăgănescu (migrația fiind de decenii un subiect de permanentă actualitate, care preocupă întreaga planetă) este utilă și necesară pentru orice comunitate și tip de public. La fel și tematica feminină omniprezentă astăzi, dar privită din perspective extrem de diferite în: Cassandra Letei Popescu, Bildungswoman al Elenei Morar sau în Toată liniștea din lume de Mihaela Michailov & Radu Apostol, pentru care am identificat un contrapunct perfect în Medeea’s Boys de Ionuț Sociu & Andrei Măjeri (unde se vorbește despre vulnerabilitatea bărbaților, machism și misoginism). De altfel, legende sau personaje devenite legendare în mentalul colectiv românesc sau mondial sunt de asemenea temă de cercetare în seria de spectacole deschisă de Catinca Drăgănescu despre personaje celebre din istoria recentă: Aici Moscova și DISCO89: Cele 7 morți ale Mihaelei Runceanu. Și probabil cel mai greu de catalogat, dar care poate fi alăturat oricărei categorii dintre cele enumerate deja: Mama de Mihai Lukács, un performance muzical cu accente de comedie ce combină mai multe teme și stiluri, dar care rămâne aproape de teatrul social și politic.

În ultimii ani se dezvoltă tot mai mult zona de dans contemporan în sectorul independent bucureștean, în teatre – Cataclysma de Andreea Gavriliu și Dincolo de oglindă de Radu Popescu sau în spații dedicate special dansului – Reverse Discourse de Ioana Marchidan. Dansul contemporan având totodată și cea mai avangardistă instituție de stat din domeniul artelor performative din România, Centrul Național al Dansului, care produce sau coproduce spectacole în care sunt implicați exclusiv artiști independenți, cum este Daughters de Simona Deaconescu.

Și dacă majoritatea creatorilor acestor spectacole fac parte din generații tinere, dar care au deja experiență, avem și două excepții: Cosmonauți sau Dincolo e mai bine de Andreea Lucaci și What is Love de Alina Tofan, sunt practic spectacole de debut, în ideea că extrem de mulți creatori de teatru consacrați azi în România au debutat în spațiul independent și că toți marii creatori de teatru au fost cândva anonimi și cineva le-a dat o șansă și a pariat pe ei. 

Aceste spectacole și acești artiști (nu sunt singurii, sunt doar cei care au creat în ultimii trei ani în spațiul independent din București) sunt pariul meu de azi, însă doar viitorul ne va spune dacă miza a fost justă.